Zâmbet şi sănătate

Răsfăţuri parfumate de la Soap Bazar: săpun şi balsam de buze

Reclame

Am cam neglijat capitolul „cosmetice” pe blog, aşa că mi-am propus să mă revanşez puţin, mai ales că mâinile mele sunt răsfăţate în perioada asta datorită unor minunate săpunuri naturale de la Soap Bazar. Pe lângă săpunuri, m-a tentat şi un strugurel, pentru că cel pe care l-am avut se terminase, iar frigul nu dă semne că şi-ar face bagajele prea curând.

Credeam că persoanele care pregătesc săpunuri handmade pun ingredientele după capul lor, dar se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. Cu ocazia asta am aflat de la Gabi, cea care face săpunurile Soap Bazar, că pe lângă creativitate sunt folosite şi niste date exacte: un program calculează cantităţile recomandate din substanţele folosite, pentru a nu exista probleme sau reacţii adverse.

Să vă povestesc acum despre săpunuri şi strugurel:

Primul este un săpun exfoliant cu cafea, în culori plăcute de bej şi maro, ce aduce cu o prăjitură savuroasă. Miroase mai mult a scorţişoară, dar aroma cafelei îşi face simţită prezenţa când este folosit. E plăcut şi liniştitor, face suficientă spumă, iar iubitorii de cafea se vor simţi cu siguranţă inspiraţi 🙂

Celălalt se numeşte Snow şi miroase a aer proaspăt şi curat. E un săpun pentru toate tipurile de ten, mai simplu, dar la fel de eficient şi plăcut la atingere. Se asortează perfect cu baia mea 😀

Dacă săpunuri handmade mai încercasem înainte, balsamul de buze natural White a fost o premieră şi, totodată, o surpriză plăcută. E foarte asemănător cu un strugurel obişnuit, din comerţ, dar are un miros apetisant de pannacotta şi o consistenţă cremoasă. Mai că-mi vine să-l  mănânc :)). În plus, cred că e prima dată când înţeleg toate ingredientele de pe eticheta unui produs cosmetic:

ulei de shea, ceară de albine, ulei de migdale dulci, ulei de ricin, vitamina E, ulei esenţial de citronela.

Săpunuri, balsam de buze, sare de baie, dar şi alte bunătăţi pentru alintat pielea, găsiţi pe Soap Bazar.

Ce spuneţi, v-ar tenta să încercaţi nişte săpunuri handmade sau un strugurel aromat? 😉

—–

Dacă ţi-a plăcut acest articol şi crezi că poate fi util şi altora, dă un like & share pe Facebook 😉

—–

Reclame

Reclame